Conferinţa ZF & Orange Business - Rezilienţa operaţională: de la panică la control
Autor:
Ioana Nita
Frauda bancară de la Gioserv Expert Expedition, firmă de transport şi agricultură din Prahova, a fost lichidată printr-o reţea de 11 persoane fizice care au scos cash şi l-au băgat în bancomate de crypto, iar banii au ajuns în conturi din Singapore.
Banca nu a putut recupera nimic, procurorii au oprit o parte din transferuri, dar banii ajunşi în crypto rămân blocaţi, deşi titularul contului este cunoscut.
Giorge cere reglementarea bancomatelor de crypto.
Bancomatele de crypto au devenit poarta prin care banii furaţi din conturile firmelor părăsesc sistemul bancar în câteva ore, iar autorităţile rămân fără pârghii chiar şi atunci când ştiu exact unde au ajuns, a avertizat Ştefan Giorge, fondator şi director general al Gioserv Expert Expedition, în cadrul conferinţei ZF & Orange Business - Rezilienţa operaţională: de la panică la control.
Antreprenorul din Ploieşti a trecut printr-o fraudă bancară în care, într-o joi la ora 13, din conturile firmei au fost extraşi peste 100.000 de euro în 30 de minute, în timp ce telefonul lui şi calculatoarele companiei erau blocate de apeluri în rafală. Cazul este în anchetă, iar detaliile vor fi prezentate separat.
Ce s-a întâmplat cu banii după aceea este partea pe care Giorge a vrut să o aducă în faţa sălii. „Banii în euro s-au dus în Malta, direct, în secunda doi - în condiţiile în care eu am sunat banca imediat cum s-a întâmplat, tot au fost transferaţi în Malta 13.700 de euro. Celelalte transferuri au fost undeva la 49.000 de RON: 11 transferuri către persoane fizice din România, dintr-o companie - vă daţi seama?”, a povestit el.
Persoanele respective fuseseră instruite să scoată banii cash de la bancă sau de la bancomate şi să îi introducă imediat în bancomate de crypto, a explicat Giorge. Alte sume au plecat direct din conturi către Franţa. „Banca nu a putut să recupereze nimic”, a punctat antreprenorul. Procurorii şi poliţia au reuşit să oprească o parte din transferuri, iar cele 11 persoane au fost identificate şi arestate, potrivit lui Giorge.
Banii intraţi în crypto sunt însă, deocamdată, pierduţi, chiar dacă traseul lor este cunoscut. „Din bancomatele de crypto s-au dus în conturi. Se ştiu conturile din Singapore, se ştie titularul contului, dar cei de la poliţie spun că ei nu pot face nimic. Adică ştim exact unde sunt banii, toţi banii”, a subliniat el. Cu toate acestea, bancomatele de crypto nu sunt reglementate şi nu se poate face nimic momentan.
Ce l-a frapat pe Giorge este profilul celor care au făcut depunerile. „Banii au plecat din acel bancomat de crypto pus la colţul străzii, prin nişte persoane de 50, 60, 70 de ani, instruite. Eu am 39 de ani şi, sincer, lucrez în fiecare zi cu tehnologia, şi nu ştiu cum pun bani într-un cont de crypto”, a spus antreprenorul.
De aici şi cererea lui de reglementare. Giorge a comparat bancomatele de crypto cu o bancă comercială reglementată de BNR: dacă pe un aparat de la colţul străzii scrie ATM, utilizatorul ar trebui să aibă unde să sune când apare o problemă. Problema depăşeşte fraudele bancare, a adăugat el. „Cu aceste bancomate de crypto se face şi evaziune. Se duc la bancomatul de crypto şi scapă de ANAF. Mi se pare ceva extraordinar ce se întâmplă în ţara asta cu bancomatele de crypto şi cu aceste transferuri, care nu sunt monitorizate”, a avertizat Giorge.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Grăbiţi formarea unui guvern! Cresc costurile de finanţare, iar Ministerul Finanţelor ar trebui să împrumute cel puţin încă 5 miliarde de euro de pe pieţele externe
Bursă. Finanţe personale. Evaluările marilor companii listate au scăzut după corecţia din ultima lună
Liberty Galaţi coboară la un preţ minim de 182 mil. euro pentru vânzare. Pe lista investitorilor interesaţi intră chinezii de la Risun, alături de UMB, Jindal şi Metinvest
Dan Şucu, Mobexpert, la lansarea Infinity Nord: Trăim acum înainte de toate o criză de încredere. Anii de acum seamănă cu perioada 2013-2015, dar şi atunci cine a investit a câştigat
Sibiul are industrie germană, dar nu are şcoli ca în Germania. Şcoala într-un singur schimb rămâne un obiectiv dificil: 17.191 de elevi din 21 de şcoli din judeţul Sibiu învaţă în două schimburi
CEC Bank pentru afaceri româneşti. Gigi Nacev, Tempini România, design interior premium: Piaţa din România este extrem de matură pe fondul crizelor prin care a trecut. Avem turbulenţe în aer, dar avionul merge mai departe
Sorin Pâslaru, ZF: Soarta Şantierului Naval Mangalia, hârtia de turnesol pentru capacitatea clasei de business a României de a-şi da seama că ceea ce ne duce înainte este producţia şi exportul, nu consumul şi importurile
Redport şi Mobexpert au demarat lucrările la Infinity Nord, proiectul de 1.200 de locuinţe de lângă Petrom City, cu prima fază prevândută în proporţie de peste 50%. „În perioadele mai puţin clare, proiectele bune devin şi mai bune“
Cum stă România cu marjele de câştig ale băncilor faţă de Polonia, Ungaria şi Cehia. Diferenţa dintre dobânda la creditele noi pentru locuinţe şi dobânda la depozitele noi la termen era în România de 1,31 pp în iulie 2026, în timp ce în Cehia marja era de 1,87 pp, în Ungaria era 3,13 pp şi în Polonia era 3,27 pp.
Dezindustrializare sau doar reechilibrare în Ungaria? Investiţiile industriale uriaşe din timpul premierului Viktor Orban încep să producă şi să contribuie la economie, în timp ce uzine mai mici din diverse sectoare se închid din cauza costurilor prea mari şi a lipsei de cerere
Cum arată Bursa de la Bucureşti pe harta burselor din Europa Centrală şi de Est: România are doar 18 companii cu o capitalizare mai mare de 500 mil. euro, faţă de 56 la Varşovia şi 35 la Viena. Hidroelectrica, OMV Petrom şi Romgaz fac jumătate din piaţă, o concentrare mai mare decât în Polonia sau Grecia, dar sub cea de la Budapesta şi Praga
Bursă. Neptun Deep şi deprecierea leului împing bugetul de investiţii al OMV Petrom pentru 2026 la aproape 10 mld. lei, cu 11% peste nivelul aprobat de acţionari în aprilie
ZF Piaţa de capital 2026, vineri: BET e cu 14% sub maxim, dar rulajul zilnic a crescut cu 15%. Cum pot companiile transforma interesul investitorilor în bani pentru dezvoltare?
Cât se câştigă în vârful companiilor de stat: aproape 15.000 de euro net pe lună pentru cel mai bine plătit executiv. Mai mult de 100 de oameni cumulează cel puţin două funcţii
Via Transilvanica Business Fest. Cum creăm o punte stabilă între stat şi privat: statul creează nervura copacului, mediul privat aduce frunzele. Ambii parteneri au nevoie de predictibilitate, corectitudine şi asumarea deciziilor
Angela Manolache, KPMG Consulting: Suntem expuşi la o serie de riscuri din cauza inteligenţei artificiale, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim sau să încetinim, ci că trebuie să construim securitatea odată cu adopţia
ZF Agropower. Cum poate deveni goji o cultură de masă în România şi un motor la export: există piaţa, există produsele, există cererea, trebuie să ne facem cunoscuţi
Anuarul ZF Top 100 companii antreprenoriale: zece concluzii. Ziarul Financiar va publica luni 28 septembrie a treia ediţie a anuarului Top 100 companii antreprenoriale.
Business sportiv. Sonia Butuc, unul dintre sportivii care au apărut în rubrica Pariul ZF pe viitorii campioni, intră în top 1000 ITF Pro la nivel mondial
Business sportiv. Super Technologies, susţinută de Blackstone, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii americane, devine partener strategic al organizaţiei Atlantic Council din SUA şi partener fondator al platformei Power of Sports
Urmează conferinţa ZF Health & Pharma, 28 şi 29 septembrie. Larisa Mezinu-Bălan, vicepreşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, vine la conferinţa ZF Health & Pharma
ZF Private Health. Reţeaua VitaPlus, cu 25 de clinici în Dolj şi Olt, accelerează extinderea şi deschide două clinici noi, un laborator şi investeşte în imagistică. Compania a pariat pe un spital în Craiova cu 20 de paturi pe spitalizare continuă şi a ajuns la 10 în mai multe sate şi comune din Dolj şi Olt.
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Alin Brendea, analist bursier: Revenirea bursei depinde de trei criterii – reducerea primei de risc, rezultate bune pentru companii în T3 şi intrări constante de bani