Legea 118 din 2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară alternativă a fost publicată în Monitorul Oficial (MO) la 8 mai 2007 şi a intrat în vigoare trei luni după publicarea în MO.
Articolul 26 al Legii 118 din 2007 spune că în aplicarea prezentei legi Ministerul Sănătăţii Publice emite norme metodologice în termen de un an de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La 25 septembrie 2026 Ministerul Sănătăţii a lansat în transparenţă decizională proiectul de ordin privind normele de aplicare a legii, după o epopee juridică pe care o prezentăm succint în articol.
Ministerul Sănătăţii recunoaşte că Legea nr. 118/2007 nu mai răspunde realităţilor actuale şi o va actualiza şi clarifica, proiectul de lege urmând să fie promovat îndată ce vom avea guvern cu puteri depline.
Ministerul Sănătății a constatat că o parte dintre aspectele prevăzute de Legea nr. 118/2007 depășesc ceea ce poate fi reglementat prin norme metodologice. Ministerul are în vedere actualizarea și clarificarea Legii nr. 118/2007, pentru ca aceasta să răspundă realităților actuale și să delimiteze mai clar practicile și responsabilitățile din domeniu. Un proiect legislativ de modificare a Legii nr. 118/2007 este finalizat și va putea fi promovat după constituirea unui Guvern cu puteri depline, în condițiile legii.
Elaborarea acestor norme a fost un demers complex, a presupus o analiză atentă a unui domeniu larg și divers, având în vedere că Legea nr. 118/2007 include practici foarte diferite, de la homeopatie până la astrologie medicală, Feng Shui, terapie holografică, T.BI GU, tratamente cu lumină naturală și artificială, etc ceea ce face necesară o delimitare clară a condițiilor în care acestea pot fi exercitate și a responsabilităților celor implicați. Proiectul stabilește condițiile privind autorizarea practicienilor, funcționarea cabinetelor, formarea profesională, evidența și controlul activităților, precum și reguli privind informarea și consimțământul persoanelor care apelează la astfel de servicii. Ministerul Sănătății a optat pentru o abordare etapizată, concentrată și, într-o primă etapă, a reglementat aspectele referitoare la utilizarea medicamentelor homeopate autorizate, a suplimentelor alimentare și a dispozitivelor medicale, cu respectarea legislației specifice. Reglementarea administrativă a domeniului nu reprezintă o validare medicală sau științifică a eficacității practicilor de medicină complementară/alternativă, explică Ministerul Sănătăţii.
Practicienii terapiilor complementare, alternative au obligația de a nu interfera cu tratamentele medicale prescrise și de a nu recomanda întreruperea acestora.
Practicienii de medicină alternativă, complementară nu pot furniza astfel de terapii:
Practicienii de medicină alternativă, complementară nu pot recomanda:
Înainte de începerea terapiei, practicianul are obligația de a obține consimțământul informat al persoanei beneficiare, exprimat în formă scrisă.
Practicienii de medicină alternativă, complementară au obligația de a recomanda persoanei beneficiare consult medical în următoarele situații:
Persoanele aflate în evidența unui medic pot beneficia de terapii complementare, alternative în completarea sau continuarea tratamentelor medicale, cu respectarea recomandărilor medicului curant.
Practicienii care nu sunt medici, medici stomatologi sau farmaciști pot furniza terapii complementare, alternative persoanelor aflate în evidența unui medic curant numai pe baza:
Proiectul de ordin al Ministrului Sănătății este elaborat în scopul punerii în executare a Deciziei civile nr. 1249/06.03.2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care Ministerul Sănătății a fost obligat să adopte normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007 privind organizarea și funcționarea activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă.
Hotărârea instanței supreme este definitivă, executorie și obligatorie pentru autoritatea publică, iar autoritățile publice au obligația de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești definitive în termenul legal prevăzut.
Ministerul Sănătății are astfel obligația juridică directă de a emite actul normativ subsecvent prevăzut expres de lege, respectiv ordinul de aprobare a normelor metodologice prevăzute la art. 26 din Legea nr. 118/2007.
Obligația de reglementare instituită prin hotărârea instanței nu are caracter facultativ și nu depinde de oportunitatea administrativă a autorității publice, ci derivă direct din forța obligatorie a hotărârii judecătorești și din principiul legalității, care impune autorităților publice să asigure aplicarea efectivă a legii.
Neadoptarea normelor metodologice echivalează cu menținerea unei situații de neexecutare a unei hotărâri judecătorești definitive, cu consecințe juridice directe în planul răspunderii instituționale.
Legea nr. 118/2007 a fost adoptată în anul 2007 cu scopul de a crea un cadru normativ general pentru organizarea și exercitarea activităților și practicilor de medicină complementară și alternativă.
Actul normativ stabilește principiile generale ale domeniului, categoriile de persoane care pot desfășura astfel de activități, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale beneficiarilor și practicienilor.
De la momentul adoptării sale, legea nu a fost completată prin normele metodologice de aplicare, prevăzute în mod expres la art. 26. Această lipsă de reglementare secundară a generat, în mod obiectiv, imposibilitatea operaționalizării dispozițiilor legale.
În lipsa normelor metodologice, nu au putut fi stabilite procedurile de autorizare a practicienilor, nu a putut fi organizat registrul unic al cabinetelor, nu a putut fi definit un mecanism unitar de evidență și control, iar instituțiile cu atribuții în domeniu nu au dispus de instrumentele administrative necesare pentru exercitarea competențelor prevăzute de lege.
Domeniul a evoluat în mod fragmentat, fără un cadru de supraveghere unitar, ceea ce a generat riscuri privind calitatea actului profesional și siguranța beneficiarilor.
Prin decizia pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod expres că autoritatea publică nu poate invoca eventualele dificultăți de interpretare sau imperfecțiuni ale legii pentru a refuza emiterea actelor normative subsecvente prevăzute de aceasta. Instanța a subliniat că obligația de reglementare este una legală și imperativă, iar lipsa normelor nu poate fi justificată prin inactivitatea administrativă a autorității competente.
În acest context, proiectul de ordin nu reprezintă o reglementare adoptată în considerarea unei opțiuni discreționare a autorității publice, ci un act normativ necesar pentru executarea obligației stabilite prin lege și prin hotărârea judecătorească definitivă prin care Ministerul Sănătății poate asigura punerea în aplicare efectivă a Legii nr. 118/2007.
Actul normativ propus nu adaugă la lege și nu modifică voința legiuitorului primar, ci urmărește exclusiv operaționalizarea dispozițiilor existente prin instituirea unui cadru procedural minimal, clar și previzibil, care să permită exercitarea efectivă a activităților reglementate de lege în condiții de siguranță, trasabilitate și control administrativ.
Proiectul de ordin reglementează în mod unitar atât regimul de exercitare a activităților de medicină complementară și alternativă, cât și condițiile de organizare a cabinetelor în care acestea se desfășoară. În acest sens, sunt stabilite formele de organizare juridică a cabinetelor, procedura de înființare și înregistrare în evidențele direcțiilor de sănătate publică, precum și condițiile minime de funcționare și dotare necesare desfășurării activităților în condiții de siguranță.
Proiectul instituie un regim unitar de autorizare a practicienilor, diferențiat în funcție de pregătirea profesională, cu recunoașterea atestatelor de studii complementare pentru profesiile medicale reglementate și cu stabilirea unei proceduri distincte pentru celelalte categorii de practicieni.
În acest context, sunt stabilite fluxurile administrative de avizare, emitere, suspendare și retragere a autorizațiilor, precum și rolul instituțiilor implicate în verificarea îndeplinirii condițiilor legale. Prin reglementarea procedurii de autorizare se urmărește asigurarea verificării, anterior exercitării activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă, a îndeplinirii condițiilor privind pregătirea profesională, calificarea și, după caz, atestarea persoanelor care solicită exercitarea acestor activități. Proiectul stabilește mecanismele administrative aplicabile în situația suspendării sau retragerii autorizației de liberă practică, precum și modalitatea de actualizare a evidențelor corespunzătoare.
Proiectul de ordin instituie obligațiile privind evidența activităților desfășurate, respectarea confidențialității datelor privind starea de sănătate a beneficiarilor și aplicarea prevederilor legislației privind protecția datelor cu caracter personal.
Sunt stabilite reguli clare privind consimțământul informat, dreptul la informare al persoanei beneficiare și limitele intervenției practicienilor în raport cu actul medical propriu-zis.
Proiectul reglementează atribuțiile Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate în domeniul coordonării formării profesionale, acreditării furnizorilor și programelor de formare, organizării examenelor de certificare și avizării autorizațiilor de liberă practică, în condițiile Legii nr. 118/2007. În ceea ce privește formarea profesională, proiectul urmărește instituirea unui cadru unitar pentru organizarea și desfășurarea formării necesare exercitării activităților și practicilor de medicină complementară/alternativă, precum și pentru evidența și verificarea îndeplinirii condițiilor de pregătire profesională. Reglementarea acestor aspecte este necesară pentru asigurarea unei corespondențe între domeniul de practică pentru care este autorizată persoana și pregătirea profesională deținută de aceasta.
Proiectul de ordin instituie un mecanism coerent de reglementare, evidență și control administrativ, necesar pentru aplicarea efectivă a Legii nr. 118/2007, fără a depăși limitele stabilite de aceasta și fără a crea noi drepturi sau obligații în afara cadrului legal existent. Proiectul de ordin urmărește consolidarea mecanismelor de evidență și control în domeniu.