Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit sâmbătă, în şedinţă, calendarul învestirii Guvernului Mureşan.
Ședința BPR a avut loc în format online. Potrivit calendarului decis, audierile în comisii ale miniștrilor propuși vor avea loc luni și marți, iar votul pentru învestirea Guvernul va avea loc miercuri după-amiază, începând cu ora 13.00.
Audierile se vor desfășura după următorul program:
Ședinta comună a Camerei Deputaților si Senatului va avea loc miercuri, 30 septembrie, ora 13.00.
În plenul reunit, la votul de învestitură, candidatului desemnat la funcţia de premier i se rezervă 30 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor.
Grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat li se alocă timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 5 secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adaugă, cu acelaşi calcul, deputaţii şi senatorii neafiliaţi.
Astfel, PSD are alocate 11 minute, AUR – 8 minute, PNL – 7, USR – 5, UDMR – 3, Grupul parlamentar Uniţi pentru România – 1 minut, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale – 1, SOS România – 1, PACE – Întâi România – 1, senatori şi deputaţi neafiliaţi – 2 minute.
Siegfried Mureșan a depus sâmbătă la Parlament programul său de guvernare și lista de miniștri. Premierul desemnat a susținut apoi o conferință de presă, în care a anunțat echipa cu care merge în fața Parlamentului și ce măsuri vrea pentru România.
Mureşan a spus că programul său de guvernare porneşte de la viziunea pe care PNL, USR şi UDMR o au pentru România.
El a spus că va fi redus numărul de parlamentari, va fi limitat numărul de secretari de stat la fiecare minister, va fi interzis cumulul pensiei cu salariul la stat, vor fi reformate şi modernizate companiile de stat, ANAF şi va fi creat un ghişeu unic pentru cetăţean pentru toate serviciile ce ţin de evidenţa populaţiei, paşapoarte, permise, înmatriculări.
„Guvernul pe care îl propunem va avea doar trei vicepremieri, mai puţin decât guvernele anterioare şi fiecare vicepremier va avea un portofoliu”, a spus el.
Premierul desemnat a anunţat și că nu va creşte TVA şi, de îndată ce se va putea, va fi o revenire a acestei taxe la 19%.
Miniștrii propuși în Guvernul Siegfried Mureşan:
Dacă Guvernul Mureșan nu trece de votul Parlamentului, președintele Nicușor Dan poate desemna un nou candidat sau poate declanșa alegerile anticipate.
Mureșan, întrebat sâmbătă de jurnaliști, la Parlsment, dacă, ținând cont de majoritatea din prezent, este acest guvern realitate sau un pas spre alegerile anticipate, a răspuns:
„Noi venim în fața Parlamentului pentru a câștiga votul de investitură și pentru a guverna România, dar este clar că procedura de declanșare a alegerilor anticipate poate fi începută dacă de două ori formarea guvernului în Parlament a eșuat. Ea a eșuat deja o dată până acum. Deci este evident că dacă acest guvern nu ar fi votat, președintele României ar putea declanșa la orice moment alegerile anticipate”, a declarat premierul desemnat, întrebat dacă, ținând cont de majoritatea din prezent, este acest guvern realitate sau un pas spre alegerile anticipate”, a declarat Siegfried Mureșan.
Mureșan a spus că președintele Nicușor Dan „a exclus până în acest moment alegerile anticipate și înțeleg de ce domnia sa a făcut acest lucru”.
„Însă realitatea este următoarea. Dacă criza nu va fi rezolvată, la un moment dat va trebui să mergem în fața oamenilor pentru a îi întreba pe cine doresc de fapt să aibă majoritatea în Parlament și va trebui să mergem în fața oamenilor pentru a solicita oamenilor un nou mandat pentru un nou Parlament. Iar dacă președintele României ar decide să declanșeze alegerile anticipate, niciun parlamentar, niciun partid din Parlament nu l-ar putea opri. Deci dacă aș fi parlamentar, mai ales de la partidele care astăzi stau mai rău în sondaje decât la ultimele alegeri, inclusiv Partidul Social Democrat, nu aș vrea să aud de la televizor că Parlamentul a fost dizolvat și că trebuie să plec acasă”, a spus Mureșan.
Accesați Modifică Setările pentru preferințe și consultați Politica de confidențialitate.
Continuarea navigării implică acceptarea Termenilor și Condițiilor.